Acasă Ortodoxie Cuviosul Gherontie și Părintele Iustin Pârvu

Cuviosul Gherontie și Părintele Iustin Pârvu

13
0

 Unul din locurile care îi odihneau sufletul era și mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Nu de puține ori, a pășit pragul chiliei Părintelui Iustin, împărțind cu generozitate cuvinte de duh atât călugărilor, cât și maicilor. Era o adevărată desfătare duhovnicească să-i vezi pe cei doi Sfinți împreună. Chiar dacă mulți nu i-au înțeles lucrarea și îl judecau pentru purtarea sa aparent pătimașă, Părintele Iustin îl primea de fiecare dată cu multă bucurie și cinste, ca pe un om al lui Dumnezeu și adesea îl numea Înțeleptul. De câte ori vizita mănăstirea noastră, Părintele Iustin ne îndemna să luăm binecuvântarea Înțeleptului Gherontie și să luăm aminte la cuvintele sale, care de cele mai multe ori erau profetice sau descopereau patimi ascunse dinlăuntrul fiecăruia. Pe lângă această harismă profetică, Cuviosul avea darul de a bucura pe cei întristați, de a împăca pe cei învrăjbiți, cu multă ușurință, într-un mod atât de simplu și firesc. Nu doar glumele și ghidușiile sale erau cele ce îți preschimbau starea sufletească, ci în primul rând însăși prezența sa săvârșea, cu siguranță prin Harul lui Dumnezeu, transformări mari în sufletul tău. Practic simțeai o stare de bine și de bucurie, fără o pricină anume. Ți-ai fi dorit să nu te mai desparți niciodată de dânsul. Această stare o transmit doar Sfinții lui Dumnezeu.

 Cu un an înainte de trecerea Părintelui Iustin la Domnul, Cuviosul fredona foarte des aceste versuri: „De la deal și până-n vale/ numai cântece de jale”. Tot atunci a profețit și incidentul de la Constanța, prin care Părintele Iustin avea să își fractureze piciorul și spunea maicilor să prețuiască prezența Părintelui, pentru că datorită rugăciunilor multora, Dumnezeu va îngădui să mai trăiască un an. Dar cea mai limpede și dureroasă profeție a Cuviosului a fost cu trei luni înainte de adormirea Părintelui Iustin. Era în luna aprilie a anului 2013. Cuviosul a venit seara, destul de târziu la Părintele Iustin, care începuse să dea semne de slăbiciune trupească și nu mai putea mânca mai nimic, lucru ce ne întrista adânc. Dar prin dragostea și rugăciunea Cuviosului, Părintele Iustin în seara aceea a mâncat ceva. După ce și-au dat sărutarea cea de trei ori pe frunte, Cuviosul s-a așezat în genunchi și, cu mâinile ridicate la cer, l-a anunțat pe Părintele că vine moartea, spre consternarea celor câteva maici care erau de față. Cu calmul specific, Părintele Iustin liniștește atmosfera spunând că vine ea, dar vine cu roaba. Moș Gherontie însă a accentuat: „Nu, Părinte, vine cu acceleratul…”, după care a început să se roage și să proslăvească Raiul și veșnicia veșniciilor. În noaptea aceea Cuviosul Gherontie nu a dormit. Camera în care era cazat, de altfel nu departe de chilia Părintelui Iustin, a devenit în miez de noapte altar de rugăciune, umplându-se cu maici și prieteni ai Cuviosului care, cu mâinile înălțate la cer și cu ochi îndurerați, se ruga astfel: „Doamne, te rog, mai lasă-l să trăiască încă 3 ani, nu 3 luni! Nu 3 luni, Doamne, 3 ani! Doamne, ia de la mine 3 ani și adaugă-i Părintelui Iustin!”. Și așa a și fost: după exact 3 luni, Părintele Iustin avea să treacă la Domnul slavei, în „veșnicia veșniciilor și bucuria bucuriilor”.

 A rămas atașat de obștea de maici și după ce Părintele Iustin a plecat la Domnul, poposind la Paltin de câteva ori pe an. Ca peste tot, și aici întărea cu cuvântul, se ruga, lăsându-L pe Dumnezeu să lucreze prin el pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Pr. lect. univ. dr. Ioan Mihail Dan își amintește: „L-am văzut pe Cuviosul Gherontie vindecând un tânăr de ceva boli interne, dându-i să poarte cureaua lui. Bineînțeles, cu tot circul de rigoare, când și-a scos cureaua de la pantaloni și îi cădeau pantalonii. Toate astea în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Justin Pârvu.Unei maici i-a dat odată un palton jerpelit, pentru că-i dăduse de mâncare. „Ce să fac cu paltonul acesta, părinte Gherontie?”. „Cu ăsta stingi focul! Cu ăsta stingi focul!”. În acea vară a luat foc fânul întins la uscat în curtea mănăstirii și maica, pentru a nu strica pătura de pe pat, când a intrat în chilie, uitându-se cu ce să ajute la stins focul, a dat cu ochii de paltonul cel jerpelit și a stins focul”.

 Cuv. Gherontie (C.G.): Mai este până la doișpe, ca să ne rugăm. Da, am zis rugăciunea Sf. Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. Numai duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, păcătosului. Așa, Doamne Dumnezeule, dăruiește-ne, dă-mi mie, păcătosului, mai întâi, ca să-mi văd toate păcatele mele din tinerețile mele și până acum, ca nu cumva să osândesc pe surorile mele, pentru că suntem frați în Domnul, de la Adam și Eva, pentru că prea binecuvântat ești Doamne, totdeauna acum și pururea în vecii vecilor. Amin, amin și iară amin!”.

 P. Iustin (P.I.): Amin!

 C.G.: Ioi, Doamne, acuma mă bucur și dă, Doamne, să fie pe gândul meu, ca să fiți… și care mai trăiesc pe acest pământ și care se vor duce de pe acest pământ. Adevărat, falnice morminte să fie în cerul cel sfânt, tot mereu, sau odată și pentru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, amin și iară amin! De trei ori. Hai să facem trei metanii! Slăvit să fie Domnul și binecuvântați și mă iertați! (Părintele i-a făcut semnul crucii pe cap și l-a sărutat pe cap de trei ori). Mâncarea e de la Domnul. Când e de mâncat se mănâncă, când e de rugat, se roagă… Așa zice la Înțelepciunea lui Solomon și la Ecleziastul.

  m. Iustina (M.I.): Dar Părintele vrea să aibă regimul din pușcărie, vrea să nu mai mănânce nimic, ca să fie Sfânt.

 C.G: Păi cum, aici e pușcărie?

 M.I.: Părintele zice că în pușcărie a fost adevărata mănăstire.

 C.G.: Cum să rezolvăm ca să fie și aici ca-n pușcărie? Ar fi ceva. Să răbdăm, pentru că de aia binele e bine și răul e rău. Când e da, da, când e nu, nu.

 M.I.: Părintele zice că în pușcărie toți au fost Sfinți, numai el nu a fost. De asta-i supărat.

 C.G.: Eu vreau să vă văd sănătos, numai’ atâta, ca să pot să mor liniștit.

 P.I.: Lasă că murim pe rând…

 C.G.: „Rând pe rând, zarea lumii întunecând și se duc ca clipele, scuturând aripile”, asta era de Mihai Eminescu. (Îl sărută pe Părintele pe frunte de trei ori). Ioi, de ce de trei ori? Pentru că e Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, că cine știe când ne-om mai vedea, pentru că să știi că s-apropie moartea.

 P.I.: Nu, nu.

 C.G.: Păi, vine moartea.

 P.I.: Vine, da-i la distanță mare.

 C.G.: Nu-i mare…

 P.I.: Nu vine cu acceleratul, vine cu roaba.

 C.G.: Care roabă?

 P.I.: Roaba Domnului.

 C.G.: Doamne, primește-ne, nu ne părăsi! Nu știu cum să te mai slăvim ca să știm pe ce lume trăim. Numai’ atâta: cum să te mai slăvim, ca să ne bucurăm, că moartea s-apropie! Să știm pe ce lume trăim, nu ca alții, care, uite suntem în Postul Sfintelor Paști și ei fumează… Oare nu știu că fumatul dăunează grav sănătății? Uite, mâine-i sfânta miercuri și vineri, iar ei mănâncă de dulce, ăștia care-s de partea lu’ Ceaușescu. Mai sunt teroriști, că n-au pierit, la Parlament, la București. De ce, dragă, nu-s cu dreptatea? De ce nu se uită la înaintașii lor care și-au zidit în ceruri falnice morminte? Ce, ei n-au mâini ca să se închine și să se roage, să stea în genunchi? De ce și pentru ce? Vezi, diavolul, satana…  De ce nu sunt toți la un fel, să fim cu credința la un fel, cu faptele? Da’ ei habar n-au. Sunt care habar n-au pe ce lume trăiesc.

 Și-atuncea cum, noi să ne rugăm pentru ei? Ne rugăm: Doamne, ajută-i să se îndrepte! Are vreun rost să ne mai rugăm? Că ei și mai rău fac, că diavolul nu-i lasă…

 P.I.: Doamne ajută și bogdaproste!

 C.G.: Mă bucur, da’ vă rog să mâncați!

 (Selecție de materiale preluate din Revista Atitudini Nr. 70)

 
 
 
Preluat de pe: Mărturie athonită

Loading...
Articolul precedentEvanghelia zilei (Marcu 11, 22-26)
Articolul următorViețile Sfinților – octombrie, ziua 13

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here