Acasă Ortodoxie „Momentele cele mai grele ale vietii pot fi cele mai pretioase. TINE...

„Momentele cele mai grele ale vietii pot fi cele mai pretioase. TINE BARA NADEJDII!”

66
0

 Momentul ala e in care trebuie un singur lucru: sa tii bara!

***

 

FILOCALIE SI ESHATOLOGIE 

 – fragment din prima parte a conferintei Parintelui Rafail Noica: „Intrupare – Filocalie si premisa eshatologica”, Alba-Iulia, 2002 –  

  In cele mai cumplite momente ale vietii noastre nu numai ca nu este cazul sa deznadajduim, sa dam drumul oricarei nadejdi si sa ne dam mortii, ca sa ne incuiem in acea deznadejde – de multe ori, poate de fiecare data, cele mai cumplite momente ale vietii noastre sunt, potential, cele mai pretioase! – dar, mai ales, ala e momentul cand trebuie inca o clipa sa tii! 

Gandeste-te la  chipul marinarului care a fost prins pe puntea corabiei de un val care  navaleste peste corabie si pentru o secunda sau doua puntea corabiei va fi sub  mare. Pai, ala-i momentul sa dai drumul la bara? Nu! Nu e nici macar momentul  in care sa incerci sa fugi ca sa-ti “castigi” cabina. Momentul ala e in care trebuie un singur lucru: sa tii bara! Si-ti tii si respiratia pana  cand trece valul. Si, cand se ridica apoi corabia deasupra valurilor, atunci poti  sa te duci, tusti, in cabina, daca e cazul… 

Deci momentele cele mai grele,  cele mai sfasietoare si tragice ale vietii noastre, momentele alea sunt,  potential cele mai pretioase. Zic “potential” nu pentru ca ar putea fi sau ar  putea sa nu fie, ci ca sunt! Dar, daca noi stim sa tinem bara puntii in acea  clipa, pana cand va trece valul, candva, mai devreme sau mai tarziu, vom  vedea ce Pronie va fi fost acel moment! 

 Am vorbit de viata noastra personala, dar e  valabil si pentru viata mondiala, ca vorbim de perioada eshatologica,  adica perioada sfarsitului, perioada celor mai mari contradictii. Despre  aceasta perioada zice Domnul in Apocalipsa: “cine nedreptateste, mai nedreptateasca, cine spurca, mai spurce, dara cine  lucreaza dreptatea, mai lucreze dreptatea, cine sfinteste, mai  sfinteasca-se, ca iata vin repede si rasplata Mea in mana Mea se da  fiestecaruia dupa lucrul lui”.    [Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce  încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să  se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.(Apocalipsa 22, 11-12 ) ]

Deci, in aceasta perioada – acolo unde in perioada filocalica s-a  cultivat frumosul, si bunul, si ceea ce este drept si ceea ce este sfant -,  acuma cuvantul lui Dumnezeu da un oarecare drept si raului sa se desfasoare  pana la capat. Pana acuma, de bine, de rau, s-a tinut in frau. Pana acuma, de  bine, de rau toti acceptau, formal sau real, valorile crestine, cum se zice  astazi. Pana acuma aceste valori erau absolut de netagaduit, fie real, fie  fatarnic, dar erau netagaduite de nimeni in principiu. Astazi toate se pun nu  numai sub semnul intrebarii, dar se si desfiinteaza. Si ne gasim inconjurati  de toate uraciunile cele mai cumplite pe post de moneda curenta.

Nu  este vremea sa deznadajduim! Astea sunt paradoxurile cele mari! Dar banuiesc  ca – asa cum ziceam ca crizele cele mai mari sunt potential momentele cele mai  pretioase din viata noastra–, banuiesc ca aceasta perioada cu cat mai tragica, cu cat mai sfasietoare este, cu atat mai pretioasa e,  nu numai pentru viata noastra personala, dar si adamic, istoric

Ce va fi, vom  vedea, dar noi traim cu nadejde in Dumnezeul nostru! Si cerem lui Dumnezeu ca  ceea ce nu poate face omul, sa cultive El in noi, dupa cuvantul Lui: “Ceea ce  este cu neputinta omului, este cu putinta lui Dumnezeu“. Si mai mult ca  oricand trebuie sa intetim rugaciunea asta: “Doamne, vino si salasluieste in  mine, si Tu insuti lucreaza in mine cele bineplacute Tie!“. Si, dintre “cele  bineplacute” de care avem nevoie astazi, este vorba de o credinta care sa ne  sprijineasca in niste evenimente, vedem, poate din ce in ce mai cumplite,  din ce in ce mai de necrezut. 

Nu numai ca nu este clipa sa deznadajduim, ci  acum este momentul in care trebuie sa tinem “bara” mai mult ca orisicand, pana  va trece valul. Cine stie cum si in ce fel? Dar esentialul este cuvantul:  “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui

De ce? Iertati-ma,  inainte sa raspund la “de ce”, vreau sa continui cu filocalica, si sa zic: toata  cultura filocalica cred nu numai ca este desfiintata astazi, ca nu mai  putem gasi cele ale filocaliei. Adica, unde sa mai gasesti astazi putinta de a te  ascunde intr-o pustie si sa-ti traiesti intr-o singuratate mai mica sau mai  mare, ori cu o obste, o viata asa cum au trait-o Parintii nostri? Asa cum era pana si in  vremea lui Paisie Velicicovsky, pana si in vremea parintelui Sofronie. Si nu  atata in Rusia, dar macar la Muntele Athos. In Rusia se traia mucenicia [fiind vremea comunismului], dar  el, parintele Sofronie la muntele Athos traia cultura filocalica deplina, langa  Parintele Siluan si cu multi, multi alti calugari de la care mai avem ecouri pana astazi. Dar unde mai gasesti? Pana si la Muntele Athos nu mai gasesti  conditiile in care sa-ti traiesti ceea ce a cultivat filocalica pana  odinioara.

Cu Revolutia industriala si cu Primul Razboi Mondial  incepe o alta lume. Si in lumea asta incercam, cat putem si noi, sa traim cum  au trait Parintii nostri. Cat putem, multam Tie, Doamne! cat nu putem, rabdare! Si cum zicea parintele Cleopa: rabdare, rabdare, rabdare…  

Domnul sa  va dea, si sa ne dea la toti, o oarecare tainica mangaiere dumnezeiasca cu care  poti sa treci: mangaierea marinarului care stie ca valul ala va trece, dar  acum una sa stie: sa tin bara asta! Imi tin si respiratia pana trece apa, si cand se ridica corabia voi vedea ce voi putea face…

 

 LEGATURI: 

  
 
 
Preluat de pe: Român ortodox în Franța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here