Acasă Personalități Adevărul despre IPS Teodosie

Adevărul despre IPS Teodosie

788
0

Înaltpreasfinţitul Teodosie e un om care nu are fasoane sau nazuri. Vorbeşte cu toată lumea, zâmbeşte la toţi, răspunde la telefon tuturor, e totdeauna înconjurat de zeci de oameni, care aşteaptă o binecuvântare sau un sfat. La audienţă la cabinetul lui e buluc, stau mereu zeci de persoane total diferite: băbuţe cu boccea, călugări săraci cu mirosuri ciudate, preoţi, familii cu copii, credincioşi de toate vârstele. Pe nimeni nu respinge şi îi primeşte pe toţi. Îi vezi apoi ieşind, unii cu ochii în lacrimi: „Dumnezeu să vă binecuvinteze, preasfinte părinte”. Acest rând de oameni care vor să vorbească cu el sau să se spovedească la el nu se termină oricât ai aştepta. Vin alţii şi alţii, mereu. Bolnavi, bătrâni, ciudaţi ai sorţii, săraci cronici, toţi se îngrămădesc să-i ceară sfatul, rugăciunea şi ajutorul. Şi pentru toţi are timp.

Când mama mea a fost internată cu o tumoră pe creier cât un ou, cerul a căzut peste mine. Am îndrăznit şi am venit plângând la el, cu rugămintea să se roage pentru ea: „Părinte, trebuie operată pe creier deschis!”. L-am văzut pe înaltul ierarh lăcrimând: „Vai drăguţa de ea…, uite îţi promit că mă voi ruga cu toată fiinţa mea să fie bine la operaţie”. Şi ţinându-mă strâns de mână mi-a strecurat în buzunar o sumă de bani. „Lasă că ştiu eu, la operaţie câte cheltuieli sunt”. Am rămas siderat, fără cuvinte, în faţa unei asemenea iubiri arătate de un ierarh către oamenii din jurul lui. Şi mama şi-a revenit total, cu rugăciunile lui. Tot astfel sutele de oameni pe care i-a cunoscut, zecile de studenţi săraci pe care îi ajută material să-şi termine studiile, babele plângând care îl pomenesc toată viaţa.

Înaltpreasfinţitul Teodosie e total şi invariabil îndrăgostit de Liturghie. Slujeşte enorm, în fiecare zi e în mai multe locuri, dimineaţa la Liturghie, la amiază la altă parohie la sute de kilometri, seara la un Sfânt Maslu, călătoreşte enorm, iubeşte cu dor memoria profesorilor săi adormiţi şi merge în toate colţurile ţării la slujbele de pomenire a lor, e nelipsit la înmormântarea sutelor de preoţi din eparhie, vizitează zeci de mănăstiri pe săptămână. Hărnicia lui e proverbială: „alergi ca Înaltu` Teodosie” spun în şoaptă preoţii, închinându-se de energia pe care Duhul Sfânt i-o dă mereu, de a fi pretutindenea toate, şi de a mângâia mii de oameni oriunde se duce, cu zâmbetul, cu sfatul şi mai ales cu rugăciunea.

Slujeşte cu o acrivie şi cu o simţire unice. Lăcrimează la epicleză, la pogorârea Duhului Sfânt peste Daruri, cântă cu toţi, se roagă enorm, rosteşte după fiecare Liturghie „Molifltele Sfântului Vasile” pe care le ştie pe de rost, deşi sunt foarte lungi (ne mai mirăm că vicleanul diavol îl atacă din toate părţile), ştie toate rugăciunile din minte, nu sare nici o ectenie, nu numai pentru că are o memorie uriaşă, ci pentru că s-a rugat cu ele de mii şi mii de ori, până ce toate s-au impregnat în inima lui pentru totdeauna.

De asemenea Înaltul hirotoneşte mulţi preoţi, spre nemulţumirea celor deja hirotoniţi care se plâng de inflaţie de preoţi. Însă el mi-a spus în şoaptă: „preoţia e o jertfă şi o vocaţie de sfinţenie, nu un izvor de bani. Dacă unui tânăr îi sângerează inima de dor de preoţie şi a studiat 9 ani (seminar şi facultate) să devină preot, eu nu pot opri izvorul Sfântului Duh care îmi spune să-l hirotonesc”. Aşa că sunt foarte mulţi preoţi şi fiecare se descurcă cum poate. Un prieten de-al meu diacon repară termopane, alt preot transportă marfă într-o dubă, unul scrie la un ziar, altul traduce la un birou de acte. Însă mai important decât orice în cer şi pe pământ, slujesc Liturghia veacurilor în faţa lui Dumnezeu.

La ore la Facultatea de Teologie, Înaltul e o încântare pentru studenţi. Glumeşte cu toţi, zâmbeşte tuturor, citează din memorie din Sfintele Scripturi capitole întregi, e tobă de carte, nu se repetă niciodată, predă fascinant şi pasionat, studenţii uită de trecerea timpului la orele lui. Vorbeşte din Sfinţii Părinţi şi din Scriptură cu un firesc al metaforei unic. Discută cu studenţii, îi întreabă, răspunde, problematizează, pătrunde în simţirea tinerilor, îi emoţionează până la lacrimi cu o bucurie, fluenţă şi coerenţă greu de egalat. Face teologie în timp ce vorbeşte, descoperă prin Duhul sensuri noi şi fascinante ale textelor pe care le comentează.

Înaltul nostru iubeşte muzica adevărată. Are grijă şi povăţuieşte în fiecare clipă Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului. Ascultă fiecare repetiţie, merge cu corul la cele mai multe concerte ale lor, repetă cu ei, corectează, nuanţează, cumpăneşte, dirijează, căci are studii academice şi doctorat în muzicologie. Şi rezultatele nu se lasă aşteptate. Corala Armonia are, pe lângă sute de premii şi distincţii, două Medalii de Aur la Olimpiada Corală Mondială, un concurs unde mii de coruri aplică, unde doar câteva zeci se califică în finală din sute de ţări, unele cu o cultură muzicală remarcabilă. E unicat în Guinness Book, faptul că acelaşi grup coral a surclasat sute de coruri şi a luat de două ori Medalia de Aur. Cei mai buni de pe planetă.

Înaltul, în 15 de ani de arhierie la Tomis, a zidit de la iarbă verde 30 de schituri şi mănăstiri, pe terenuri virane, în locuri unde sute de ani credinţa a lipsit cu desăvârşire. Unele dintre ele sunt atât de sărace încât aproape nimeni nu vine cu un pomelnic, o lumânare sau un kil de făină. De toate are grijă, trimite alimente, bani, lumânări, ajută pe călugării pierduţi prin stepă, se îngrijeşte de tot, încurajează pe mulţi, lăcrimează împreună cu ei, slujeşte Liturghii de noapte, ascultă suflarea viforului şi alină durerile.

La hramuri, unde toată lumea după Liturghie se desfată cu bunătăţi, Înaltul vorbeşte cu toţi, ba decojeşte un măr pe care îl mănâncă în jumătate de oră, ba un pahar cu apă. Toţi sunt cu gurile pline de mâncăruri alese, el e pretutindeni, încurajează pe toţi şi mănâncă cel mai puţin. Are o disciplină a rugăciunii foarte strictă, îşi face canonul de călugăr cu sfinţenie şi credincioşie şi … credeţi-mă, nu poţi şti pe de rost sute de rugăciuni dacă nu te-ai rugat cu ele de mii de ori. Chilia lui e de o simplitate care te năuceşte, doar icoane, veşminte, şi multe multe cărţi, pe care le-a citit cu nesaţ.

Înaltul nostru are (uneori prea multă) încredere în oameni. Iartă pe cei care au greşit, plânge împreună cu cei ce se pocăiesc, priveşte dincolo de privire, acordă a doua şansă oricui, îi crede pe cei ce promit că nu vor mai greşi. Cu toţi vorbeşte ca şi cu fraţii lui, fără fasoane arhiereşti, fără distanţă elitistă, fără dispreţ princiar pentru cei mici. Dă mâna cu toţi, binecuvintează copiii, îmbrăţişează o babă de nouăzeci de ani care tremură aşteptându-l, nu refuză să facă poze cu credincioşii, simte firesc inima tuturor şi a fiecăruia.
A fost acuzat de nişte idioţi satanişti din presă că a purtat o mantie scumpă, roşie, imperială. Asta e tradiţia necontenită a Bisericii ortodoxe de 1500 de ani, şi acea mantie roşie semnifică mantia însângerată a Mântuitorului dinaintea morţii pentru noi. Arhiereul este icoana lui Hristos cel răstignit şi înviat, iar veşmintele lui simbolizează smerenia slavei lui Hristos, lumina care îmbracă universul prin Pătimirea Dumnezeului Om.

Şi nici măcar nu e scumpă, căci materialul ăla costă câteva sute de lei noi.

De aceea, toţi cei care îl hulesc sau îl jignesc, fără să cunoască inima lui, îşi rostesc singuri blestem cumplit asupra lor. Un om care ajută sute de oameni, studenţi, călugări, preoţi, nu poate fi niciodată acuzat că e iubitor de bani. Un om care slujeşte Liturghia în fiecare zi nu poate fi acuzat că e obsedat de bogăţii sau de plăceri. Dacă cineva crede că-i puţin, să încerce să înveţe Psaltirea pe de rost, să vadă că e imposibil dacă nu te-ai rugat cu ea cel puţin zece ani.

Aceasta este mărturia mea. Şi la judecată, acolo unde va plânge toată făptura cea de sub cer, nu voi putea fi acuzat că am ascuns adevărul despre acest ierarh şi om al lui Dumnezeu.

Ioan Istrati

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here