Acasă Ortodoxie „Aici trebuie să fiu! Aici e locul meu!” (III)

„Aici trebuie să fiu! Aici e locul meu!” (III)

42
0

    De vorbă cu Prof. John Gabriel Corcoran despre convertirea sa la Ortodoxie

 Lumea noastră pare astăzi o corabie în derivă, pe o mare zbuciumată. Încotro ne îndreptăm? Nu știm! Valuri uriașe, stânci nebănuite și, peste toate, negura nopții. În acest întuneric, linia orizontului pare să fi dispărut. Situația aceasta îmi amintește de frica ucenicilor, care, pe mare fiind, în mijlocul furtunii, s-au înspăimântat cumplit, crezând că vor pieri. Atunci L-au trezit din somn pe Hristos, cerându-I să facă ceva. „Puțin credincioșilor, pentru ce v-ați îndoit?”, le-a spus El și a liniștit vânturile și apele, iar corabia și-a continuat calea în pace.

 Astăzi este vremea să ne amintim, împreună cu Prof. John Gabriel Corcoran, că ancora noastră este Hristos, singurul Care poate păzi corabia vieții noastre de furtuni nimicitoare și naufragii absurde, umplând de sens și de stabilitate viața noastră. (T.P.)

 Domnule John Corcoran, care este mesajul dumneavoastră pentru ortodocșii din naștere, într-un moment în care mulți nu mai apreciază moștenirea pe care o au, sau chiar vor să se dezică de ea?

 – O voi cita pe mama, o catolică ferventă. Încă trăiește, slavă Domnului, are 89 de ani, și discutăm uneori despre schimbările care au avut loc în ultimii 50-60 de ani în lume. Recunoaștem, de pildă, problemele pe care le are Biserica Romano-Catolică. Ea este o femeie de la țară și, pentru a caracteriza situația aceasta, a folosit o expresie sugestivă: „Am aruncat și copilul odată cu apa din albie”. Această mișcare de îmbrățișare a tot ce este nou, această atitudine care trâmbițează: „Să aruncăm la gunoi tot ce avem în prezent, și copilul din albie, odată cu apa!” s-a dovedit a fi problematică. Abia după aceea ne dăm seama că tot ce ne rămâne nu este decât o albie goală, complet inutilă! Uneori nu înțelegem valoarea a ceea ce avem decât după ce pierdem totul. În Irlanda se vede acest lucru: avem un uriaș gol spiritual, generat de înstrăinarea oamenilor de Biserica Romano-Catolică ‒ mulți, în cel mai bun caz, nu mai sunt catolici decât cu numele. Biserica nu mai este văzută decât ca ceva ce trebuie terfelit, batjocorit, disprețuit. Mass-media și celebritățile îi iau în derâdere pe oamenii evlavioși, care se duc la messele catolice.

 Dar ce a lăsat în urmă această atitudine? O cultură bazată pe materialism, în care, din ce în ce mai mult, îi vedem pe copiii noștri dependenți de droguri. Da, avem o mare problemă cu drogurile în această țară. Avem, de asemenea, o uriașă problemă cu tot acest atac îndreptat împotriva familiei. Aici, în Irlanda, familia nu mai este ceva sfânt. Este mai degrabă pusă sub semnul întrebării. Cred că este esențial să înțelegem că forțele care se luptă împotriva noastră nu sunt deloc întâmplătoare, ci sunt forțe ale întunericului ‒ fie că e vorba de cultura drogurilor, de comercializarea vieții de zi cu zi, de pierderea valorilor familiei sau de creșterea problemelor legate de identitatea de gen. Toate acestea fac parte dintr-un atac concertat din partea unui vrăjmaș a cărui cea mai mare realizare a fost să convingă atât de mulți oameni sofisticați și educați că nu există.

 Unde vom găsi puterea să rezistăm? Soluția nu stă în a alerga către altceva, ci de a rămâne fermi și de a recunoaște că ceea ce avem de făcut este într-adevăr o alegere extrem de curajoasă. Biserica, așa cum a fost în zilele Imperiului Roman păgân, este anticulturală, se împotrivea culturii păgâne, oricât de valoroase ar fi fost. Probabil că aceasta este provocarea care va întări Biserica și în zilele noastre.

 Puterea noastră este în Biserică”

 Da, cu siguranță putem îmbunătăți lucrurile. Ne putem uita la malpraxisuri și le putem îmbunătăți, dar să nu uităm niciodată că în albie a fost și este „copilul”. Acel „copil” este cel mai important lucru care ni s-a dat. Ne-a ținut împreună ca popoare creștine de veacuri. Voi, în România, ați rezistat opresiunii comunismului prin credința voastră, iar acest nou asalt nu se deosebește, în intenția sa, de cele anterioare. Este doar o altă fațetă, mai subtilă și mai vicleană, a aceluiași lucru. Scopul vrăjmașului sufletelor noastre este de a pune capăt învățăturilor lui Hristos și rolului Lui în viețile oamenilor, așa că nu trebuie să lăsăm garda jos. Puterea noastră este în Biserică ‒ nu există alternativă, și nimic altceva nu poate rezista în fața forțelor întunericului din jurul nostru.

 Dacă predăm acest lucru, atunci putem foarte bine să ne predăm cu totul, întreaga noastră existență, pentru că viitorul care ne este oferit de către seculariști nu este decât o întoarcere la comunismul epocii precedente. Nu este decât o formă diferită de comunism secular, ateu. Nu mai este nevoie acum de un partid politic opresiv, care să persecute credința și convingerile creștine în rândul poporului. Acest lucru se face foarte eficient prin Facebook, prin rețelele de socializare. Scopul lor este de a ne fura sufletele. Când am ajuns pentru prima oară în Sfântul Munte, unul dintre monahi m-a întrebat ce cred eu despre mass-media laică în general, și despre Uniunea Europeană, în special. L-am întrebat, la rândul meu: „Dar sfinția voastră, Părinte, ce credeți despre aceste puteri?”. La care el mi-a răspuns: „E mai ușor să le înțelegi atunci când vezi care le este scopul”. L-am întrebat: „Și care le este scopul?”. Mi-a răspuns foarte simplu: „Scopul lor este distrugerea sufletelor noastre”. Acesta este scopul lor, indiferent de forma pe care o ia: politică, socială sau laică. Este un atac împotriva mesajului creștin și, prin aceasta, este un atac împotriva sfințeniei sufletelor noastre. De aceea spun că trebuie să ne ținem cu dinții de ceea ce avem!

 Vă rog să evaluați criza medicală prin care trecem, atât în calitate de expert în Științe Economice, cât și în calitate de creștin.

 – Nu am nici o îndoială că există un virus și că este un fenomen real. Trebuie tratat cu grijă. Dar reacția la virus din partea autorităților politice, după părerea mea, indică un subterfugiu pentru un demers absolut secular, ateu. Ideea aceasta că singurul lucru pe care trebuie să-l facem, cu orice preț, este de-a ne salva viața sugerează că aceasta e singura viziune relevantă pentru autoritățile seculare, anume că viața e singurul lucru pe care îl avem ‒ câtă vreme noi, creștinii, știm că viața ne-a fost dată de Dumnezeu, și ne poate fi luată de El în orice clipă.

 Și poate vă veți fi întrebat dacă nu cumva criza aceasta nu a devenit un instrument de control social. E foarte interesant cum primul lucru care s-a întâmplat atunci când a început carantina a fost că oamenilor li s-a interzis să mai meargă la biserică, tocmai atunci când voiau să se roage mai mult. Când cei în vârstă, în special, ar fi vrut să se împărtășească, au fost obligați să se uite la liturghii la televizor, în timp ce bisericile erau închise. Autoritățile seculare au reușit, în câteva săptămâni, ceea ce autoritățile comuniste nu au reușit în țările est-europene decât în opt decenii! Astfel, deși în mod evident există o serioasă amenințare din partea noului coronavirus, mai ales pentru cei în vârstă și pentru cei cu diferite comorbidități, în același timp sunt în joc și alte agende. Pare să existe o convergență a acestor agende, care au fost aduse pe lista de priorități a guvernelor sub camuflajul oferit de pandemie. Sunt neliniștit de atacul împotriva libertăților civile, de purtarea obligatorie a măștii și de aspectele ei dezumanizante. Toate aceste lucruri par necesare, dar simt că nu sunt bune, în condițiile în care suntem învățați să ne vedem cetățenii nu ca pe niște frați și surori, ci ca pe un pericol care atentează la sănătatea noastră. Acesta nu este un instinct omenesc, ci o atitudine profund dezumanizantă.

 Trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Cred că oamenii care sunt preocupați peste măsură de acest virus nu au încredere în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne vrea la El, ne poate lua în orice clipă. Ori de câte ori ne urcăm într-o mașină ne expunem unui risc. Ori de câte ori ieșim pe ușă ne expunem unui risc. Am convingerea că este momentul să conștientizăm că Dumnezeu ne-a dat viața și că El poate, cu adevărat, să ne-o și ia. Desigur, nu trebuie să ne expunem unor riscuri inutile, dar, pe de altă parte, mi se pare că toată această obsesie cu coronavirusul a trecut dincolo de logica unei reacții strict medicale. Îmi pare că am în față teatrul unui fel de manii sau isterii colective. Din punctul meu de vedere, preocuparea excesivă pentru păstrarea vieții cu orice preț, indiferent de pagubele economice și sociale, precum și de deficiențele în tratarea altor boli în afară de Covid-19, reprezintă o reală îngrijorare.

 După roadele lor îi veți cunoaște” Matei 7:16

 La baza tuturor este ideea implicită că noi ne putem controla viața în totalitate, că noi, umanitatea, suntem singurii responsabili. Este, de asemenea, periculoasă concepția că trebuie să facem lumea aceasta cât mai „bună” și mai „sigură” posibil, cu orice preț. Aceasta implică faptul că există acei oameni, elita tehnocrată, care știu ei mai bine decât oricine și au dreptul să decidă în locul nostru: și unde să mergem, și ce să spunem, și cu cine să ne întâlnim. Cred că este o mașinațiune foarte îngrijorătoare. Națiunile Uniunii Europene spun că sunt libere și democrate, dar, acceptând abordarea pe care am văzut-o la guvernele europene din martie 2020 încoace, cu măsuri și puteri într-adevăr extraordinare, măsuri pe care nu le-am mai văzut din zilele statelor totalitare comuniste, putem spune că se dezic de propria lor libertate și democrație.

 Temerea mea este că, odată luate de la noi, drepturile pe care le-am avut înainte de Covid-19 vor fi apoi foarte greu revendicate. Un slogan ambiguu și mai degrabă misterios a apărut în multe cercuri de stânga în ultimele luni, în toată lumea: „Să construim din nou, mai bine!” ‒ și cred că a fost folosit chiar de Joe Biden, în campania pentru alegerile prezidențiale. Nu sunt deloc un teoretician al conspirației, dar mă întreb cine va decide ce este acest „mai bine” pentru modul în care „construim din nou” în anii următori, după ce această criză își va fi urmat cursul?

 Și o ultimă întrebare: cum vedeți pronia lui Dumnezeu în această criză mondială pe care o traversăm?

 – Îmi voi începe răspunsul împărtășindu-vă un cuvânt al marelui gânditor creștin al secolului al XX-lea, C.S. Lewis: „Dintre toate tiraniile, cea care în mod sincer se exercită pentru binele victimelor sale este cea mai opresivă. Este mai bine să trăiești sub niște baroni hoți, decât sub niște formațiuni morale omnipotente. Cruzimea baronului hoț mai poate ațipi din când în când, cupiditatea lui poate fi, la un moment dat, satisfăcută; dar cei care ne chinuiesc pentru propriul nostru bine ne vor chinui fără încetare, pentru că o fac cu încuviințarea propriei lor conștiințe”. Și, în altă parte, spunea: „În momentul în care toate lumea se îndreaptă către prăpastie, cel ce aleargă în direcția opusă le pare celorlalți că și-a pierdut mințile”.

 Cred că oricine își poate da seama că aceste cuvinte ilustrează perfect ceea ce trăim astăzi. Deci, unde este pronia lui Dumnezeu în toate acestea? Nu pretind că am răspunsuri, nu vreau să fac decât niște observații. Când lucrurile s-au schimbat atât de brusc, în primăvara lui 2020, odată cu pandemia globală și carantina la nivel mondial, oare chiar am fost surprinși că a fost interzis și cultul bisericesc? Personal, sunt mai surprins de faptul că majoritatea creștinilor au fost surprinși de acest lucru! De zeci de ani, suntem martorii unui efort continuu și concertat de a submina și minimaliza credința în Dumnezeu, în general, iar credința creștină, în particular, a fost marginalizată printr-un total dispreț cultural și intelectual. Pare că există niște forțe vrăjmașe care luptă împotriva lui Hristos și a Luminii pe care El ne-a dăruit-o. Dar, pentru creștinul ortodox, atitudinea aceasta nu ar trebui să fie în nici un caz o surpriză. Da, forțele care se opun Luminii ne sunt vrăjmașe. Da, o forță a întunericului pare să fie acum în acțiune. Baudelaire avea dreptate când spunea, în 1864, că „cea mai mare viclenie a diavolului este de a-i face pe oameni să creadă că nu există”.

 Cu toate acestea, indiferent de ceea ce se întâmplă, indiferent de cât de viclean este vrăjmașul, indiferent de armele pe care alege să folosească ‒ internetul, rețelele sociale, dependențele, consumismul, precum și o serie aparent nesfârșită de noi „norme” culturale, care sunt total împotriva patrimoniului cultural creștin european – trebuie să recunoaștem că am fost puși în gardă de ceva vreme și, prin urmare, ar fi trebuit să fim înarmați pentru acest atac. Ne putem da seama din ce forțe derivă totul observând, pur și simplu, atacul. De altfel, Hristos Însuși ne-a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” Matei 7:16.

 Deci, care sunt roadele acestor „pomi”? Din câte îmi dau seama, roadele lor otrăvesc cele trei pietre de temelie ale societății noastre: familia, credința noastră în Dumnezeu, și mândria noastră față de propriul nostru popor și de istoria lui. Așa că astăzi, mai ales, trebuie să stăm neclintiți pe aceste pietre de temelie și să le ferim de otrava care caută să le distrugă.

 (…)

 Material realizat de

 Tatiana Petrache

 Fragmanet din articolul publicat in Revista Familia Ortodoxa/ Ianuarie 2021

 IANUARIE 2021

 

   
 
 
Preluat de pe: Familia ortodoxă

Loading...
Articolul precedent„În Hristos, moartea noastră devine un Paşti”
Articolul următorLupta mea, crucea mea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here