Acasă Ortodoxie Greutatea războiului ei să fie pe grumajii mei

Greutatea războiului ei să fie pe grumajii mei

73
0

Deci, i s-a întâmplat a merge pe lângă o mânăstire de femei, unde era o maică ce avea o fiică tânără, și aceasta fiind cuprinsă de dorința lumească, voia să lase cinul său călugăresc și pe maica sa, să se ducă în lume și să se mărite cu un bărbat. Iar maica sa o sfătuia cu plângere și o ruga ca să sufere războiul trupesc pentru dragostea lui Hristos, să-și omoare trupul său, să nu-și lase călugăria și să nu se dea spre batjocură și pierzare diavolului. Dar nu putea să o înduplece pe dânsa, căci ardea de văpaia patimii și voia să fugă din mânăstire.

 Despre toate acestea înștiințându-se Sfântul Ioanichie, i s-a făcut milă de fecioara aceea și chemând-o pe ea, a zis: “Pune, fiică, mâna ta pe grumajii mei!” Când a făcut aceasta fecioara, Sfântul s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu ca să se izbăvească fecioara de acea patimă și de ispita diavolului, iar greutatea războiului ei să fie pe grumajii lui și toate patimile ei cele trupești să fie asupra lui, ceea ce a și fost. Căci a scăpat fecioara aceea de toate gândurile cele necurate și de poftele cele trupești; apoi a petrecut în mânăstirea sa, viețuind fără de patimi și bineplăcând lui Dumnezeu.

 Iar Sfântul Ioanichie s-a dus în calea sa, la muntele Conturiului; dar mergând pe cale a simțit în sine o dorință necurată și s-au năpustit asupra lui ca un vifor cumplit gândurile cele lumești și s-au ridicat într-însul valurile necuratelor patimi, încât fierbea sângele într-însul ca într-o căldare și toată ispita ce fusese la fecioara aceea a căzut asupra fericitului Ioanichie. Însă el răbda ostenindu-și trupul cu mari nevoințe. Apoi, aflând undeva un balaur înfricoșător încuibat în crăpăturile pământului, a cugetat să se dea pe sine balaurului spre mâncare, voind mai bine a muri decât să se învoiască cu gândurile cele necurate și să-și prihănească trupul său cel curat. Deci s-a aruncat pe sine înaintea balaurului, ca să fie mâncat de el. Însă șarpele nici n-a voit a se atinge de dânsul ci, atunci când îl întărâta pe el Sfântul Ioanichie, îndată a murit.

 Din acel ceas au pierit de la dânsul toate gândurile necurate, s-a stins patima, a încetat pofta și s-a întors pacea în trupul lui.

 Extras din Viețile Sfinților – Cuviosul Ioanichie cel Mare (04 noiembrie).

   

 
 
 
Preluat de pe: Mărturie athonită

Loading...
Articolul precedentCanon de rugăciune către Îngerul păzitor al vieții omului
Articolul următorCorneliu Muha: Cum m-a ajutat Părintele Justin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here