Acasă Ortodoxie Român Ortodox în Franța: Ultima vizită a Sfântului Iosif Vatopedinul la biserica...

Român Ortodox în Franța: Ultima vizită a Sfântului Iosif Vatopedinul la biserica Sf. Nicolae din Porto Lagos

25
0

     🕀 Am primit toată taina Revelației dumnezeiești: cum a fost creată lumea; cum a avut loc căderea omului; cum S-a deșertat pe Sine Fiul lui Dumnezeu; care va fi viitorul meu; noi, cei care suferim mereu schimbări și vătămări sufletești, cum vom putea face față diavolului care ne luptă aici, pe pământ; cum vom deosebi harul de înșelare. Toate acestea mi le-a descoperit Cincizecimea, Duhul Sfânt.🕀 Vă rog, frații mei, străduiți-vă să aveți iubire între voi, să vă feriți de vrăji și de eretici! Rugați-vă neîncetat! Hristos spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!” Dacă nu putem face nimic fără El, atunci Îl vom striga. Sunt doar câteva cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”🕀 Atunci când lucrați rugăciunea neîncetată, și apoi dragostea și unitatea dintre voi, veți spori duhovnicește. Aceasta v-o doresc din tot sufletul: să fim cu toții de-a dreapta lui Hristos în ceasul Judecății! 

  Ultima vizită a Părintelui Iosif Vatopedinul la Porto Lagos      

      – Părinte, astăzi săvârșim slujba celei de-a doua Învieri. Noi, copiii  Sfinției Voastre și frații din lume, care vă sunt și ei fii, vă întâmpinăm  cu toată dragostea și smerenia.  V-am așteptat cu mult dor aici, la metocul pe care l-ați construit cu  ostenelile Sfinției Voastre. Ați semănat, iar noi secerăm ceea ce ați  semănat.  Ne bucurăm și ne rugăm să continuăm lucrarea pe care ne-ați încredințat-o,  și să fim vrednici atât de aceasta cât și de numele Sfinției Voastre. Să vă  rugați pentru noi și pentru frații noștri!   

          – Harul dumnezeiesc să fie mereu cu voi! Doar un sfert din mușchii inimii mele  mai funcționează și sistemul nervos îmi este foarte slăbit. Chiar și medicii  se întreabă: „Cum de mai trăiește omul acesta, pentru că nu mai are prea multe  zile?!”. Însăși venirea mea aici este o jertfă mai presus de puterile mele.      Noi am construit toate cele ce se văd aici. Nu știa nimeni de acest loc, de  Porto Lagos. Am început singur, de la zero, tot ce este aici, iar astăzi  există lucrurile frumoase ce se pot vedea. Nu vreau să mă laud, însă bunătatea  dumneavoastră ne-a silit să vorbim.  

    Mă rog ca harul dumnezeiesc să rămână mereu cu voi și astfel să  redescoperim calea pe care ne-au arătat-o înaintașii noștri.  Să revenim la practica și la tradițiile creștine, astfel încât să câștigăm  mântuirea și să devenim exemplu în societatea decăzută de astăzi, și să-i  aducem pe oameni la calea cea adevărată a credinței și a mântuirii.   

  -Amin!

          – Mănăstirea Vatoped! Am încremenit când am auzit [că sunt  trimis acolo], pentru că Mănăstirea Vatoped se afla atunci în cea mai mare  decădere.  Dar îmi spun: „Oare Dumnezeu face greșeli? Este cu neputință!. Așadar, mi-am luat rasa și m-am dus. Era, într-adevăr, o ruină.  Am rămas acolo, unde erau împreună cu mine trei-patru bătrâni.  Am rămas acolo cinci-șase ani și așteptam cu nerăbdare să văd făgăduința pe  care mi-a făcut-o Domnul.  Și, într-adevăr, în această perioadă s-a reconstruit Mănăstirea Vatoped și s-a  desăvârșit, față de cum era mai înainte. S-a umplut de monahi.  Iar apoi, după ce Vatopedul a devenit ca o cetate, I-am spus lui Hristos:  „Preabunule, Tu mi-ai dat cu mult mai mult decât ceea ce Ți-am cerut  la început. Acum Vatopedul este o cetate, iar eu nu știu carte. Am doar  trei clase primare. Cum voi putea să fac față acestei mănăstiri mari?.  Iar El mi-a răspuns: „De ce uiți de Pogorârea Sfântului Duh, de Cincizecime?”. Și eu îmi spuneam: „Unde voi găsi acum Cincizecimea?”.  Dintr-odată, mi s-a arătat Starețul meu. A coborât din cer, a venit lângă  mine și mi-a dat în mână o tăbliță albă. De îndată ce am luat-o, mintea mi  s-a deschis și a început să lucreze în mine Cincizecimea. Și am început să scriu prima mea carte cu conținut teologic, iar acum am  ajuns la cea de-a optsprezecea. Nu mă laud, dar este vorba de o adevărată  teologie. Vă spun aceste lucruri, ca să vă conving.  Am primit toată taina Revelației dumnezeiești: cum a fost creată lumea;  cum a avut loc căderea omului; cum S-a deșertat pe Sine Fiul lui  Dumnezeu; care va fi viitorul meu; noi, cei care suferim mereu  schimbări și vătămări sufletești, cum vom putea face față diavolului care ne  luptă aici, pe pământ; cum vom deosebi harul de înșelare. Toate acestea mi  le-a descoperit Cincizecimea, Duhul Sfânt.      Am scris toate aceste cărți care circulă acum și pe care puteți să le luați.  Vă spun că  veți găsi acolo tot ceea ce vă lipsește. Orice vă lipsește veți afla  acolo.  Nu spun aceste lucruri ca să mă laud. V-am spus că sunt dovezi practice.  Vedeți că celui care crede în Dumnezeu și Îl urmează pe Acesta, Domnul îi  răsplătește cu mult mai mult decât și-a imaginat. Acum am o sută de copilași la Mănăstirea Vatoped! Voi nu aveți acasă o sută  de copii!  Aceștia trăiesc în iubire și într-o unire atât de mare, chiar dacă nu sunt  cu toții greci. Sunt și ruși, și români, si australieni, și francezi. Cu  toate acestea,  sunt atât de uniți și trăiesc în iubire, iar oamenii mă întreabă: „Bine, părinte, dar pe toți acești copii i-a născut o singură mamă?”. Iar eu le răspund: „Da, dar nu o mamă precum cea a frățiilor voastre! Este vorba despre o  altă mamă, din cer, care se numește Har. Ea i-a născut.”.  Așadar, vedeți dovezi practice [concrete, reale, prezente]! Eu, sărmanul, am fost silit să vă spun toate acestea. Nu mă laud, nu vreau să  ies în evidență, dar vă spun că există dovezi practice.  Nu vă dau doar sfaturi, ci vă spun în mod practic:  uitați, am văzut sfințenia!  

          Pentru creștinii cu adevărat evlavioși, sfințenia nu stă doar în credința că o  vor primi în viitor… ceea ce este adevărat. Nu!  Creștinilor adevărați li se face simțită vie lucrarea sfințeniei înlăuntrul  lor.  Cunosc oameni din lume care au în ei această simțire.  Cunosc copii și fete tinere care trăiesc o viață creștină atât de  îmbunătățită, încât simt înlăuntrul lor lucrarea mistuitoare a iubirii  dumnezeiești. De multe ori, ei Îi spun lui Hristos: „Oprește șuvoiul Iubirii Tale! Nu îl mai pot duce!”.  Vă spun aceste lucruri ca pe niște exemple. Sunt adevărate! Înțelegeți? Toate  acestea ne arată că putem să ne mântuim.  Vedeți, înainte aceste copile nu știau nimic, dar au avut credință și I-au  urmat lui Hristos și învățăturii noastre, simțind lucrarea sfințeniei în  inima lor încă de pe acum.  Ele așteaptă cu mult dor să vină moartea, ca să plece. Și pentru noi ceasul  morții este mult așteptat. Noi, însă, ne neliniștim, întrebându-ne: „De ce întârzie trenul?”. Ca  să mergem în Patria noastră! Ce treabă avem noi aici, pe pământ, în acest  loc de exil? Cetatea noastră este în ceruri. Patria noastră este Cerul.  Acolo ne așteaptă Tatăl nostru. Ne vor sluji îngerii! Aici, în acest haos,  ce folos avem? De aceea, luați aminte, frații mei, să ne dobândim mântuirea!  Moartea poate veni mâine. După moarte nu mai există vreo îndreptățire: „nu am știut acest lucru!” sau „nu am putut să-l îndeplinim„. Aceste îndreptățiri nu mai sunt  valabile. Pentru că toate au fost arătate prin fapte. Avem milioane de  sfinți! Acum! Nu în „vremea aceea”!      Prin urmare, vă rog, frații mei, străduiți-vă să aveți iubire între  voi, să vă feriți de vrăji și de eretici! Rugați-vă neîncetat! Hristos  spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!” Dacă nu putem face nimic fără El, atunci Îl vom striga. Sunt doar  câteva cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.  Le poți spune și stând, și în picioare, și pe drum, și la muncă, și în pat  până când te va lua somnul: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.  Atunci când Îl strigăm, El este cu noi: „Voi fi cu voi în toate zilele vieții voastre, nu vă voi lăsa pe voi  orfani!”. Atunci când lucrați rugăciunea neîncetată, și apoi dragostea și  unitatea dintre voi, veți spori duhovnicește. Aceasta v-o doresc din tot  sufletul: să fim cu toții de-a dreapta lui Hristos în ceasul  Judecății! 

  -Amin! Mulțumim!

      – Cu toții rugăm dragostea voastră, Părinte, să nu ne lăsați niciodată  orfani. Avem sentimentul că aceasta este ultima ieșire a Sfinției Voastre  din Sfântul Munte și ne întristăm. Dar ne bucurăm că vă avem în mijlocul  nostru și vă rugăm să nu ne uitați în rugăciune nici acum, cât sunteți în  viață, și nici după ce veți pleca. Să vă rugați pentru toți.  Si pentru noi, care venim aici, trimiși de mănăstirea noastră cu multă jertfă.  Aici era un loc pustiu, iar Sfinția Voastră ați adus aici Icoana Măicuței  noastre… Și, cu Sfântul Nicolae, acest metoc a devenit o oază duhovnicească,  în această zonă, unde există, ca particularitate locală, musulmanii.  Iar frații noștri găsesc un izvor viu, din care să se adape, cu rugăciunile  Sfinției Voastre. Vă rugăm să nu încetați a ne pomeni și a ne sprijini cu  rugăciunile și cu dragostea Sfinției Voastre!     –  Fiul meu, rugăciunea este neîncetată. A ne ruga unii pentru alții este  îndatorirea noastră.  Nu este nevoie ca cineva să ne roage să-l pomenim. Noi o vom face și fără ca  acesta să știe. Este îndatorirea noastră. Iarăși și întotdeauna  vă doresc să aveți spor duhovnicesc, îngăduință între voi. Să nu  judecați pe nimeni! Îngăduiți-vă unul pe altul cu  milostivirea lui Hristos!  Așa este: „Cu ce măsură veți măsura vi se va măsura”. Da, ceea  ce seamănă cineva, aceea va și secera.  Dumnezeiescul har să fie întotdeauna cu voi! 

    

                      LEGATURI:

  
 
 
Preluat de pe: Român ortodox în Franța

Loading...
Articolul precedentDoctorița Camelia Smicală despre minunile Părintelui Iustin Pârvu din viața ei
Articolul următorEvanghelia zilei (Luca 4, 22-30)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here